
Hunter Biden, fiul președintelui SUA, a pledat nevinovat joi la acuzațiile de fraudă fiscală la tribunalul federal din Los Angeles, anunță Forbes. Acesta este acuzat că s-a sustras de la plata unor impozite în valoare de 1,4 milioane de dolari în perioada 2016 – 2019.
Acuzațiile includ trei infracțiuni grave și șase infracțiuni minore, între care și neplata impozitelor, evaziune fiscală sau depunerea de declarații fiscale false. Pentru aceste acuzații, Hunter Biden riscă o pedeapsă maximă de până la 17 ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, fiul președintelui american, care a plătit între timp impozitele restante, a cheltuit inițial banii pe un “stil de viață extravagant”, inclusiv “droguri, escorte, hoteluri de lux, mașini scumpe, îmbrăcăminte și alte articole de natură personală”.
Hunter Biden a fost pus sub acuzare în decembrie, după ce un acord de recunoaștere a vinovăției negociat anul trecut de avocații săi cu Departamentul de Justiție a eșuat. De asemenea, fiul lui Joe Biden a fost acuzat în fața unui tribunal federal din Delaware că a cumpărat o armă de foc în timp ce consuma droguri. El a pledat nevinovat și în acest caz.
În paralel, republicanii acuză justiţia americană că a fost prea indulgentă cu Hunter Biden. Tot acest scandal public îi dăunează imaginii lui Joe Biden, care încearcă să obțină anul acesta un nou mandat la Casa Albă.