Guvernul vrea amnistie de primăvară (electorală) pentru companii. Ce prevede proiectul

O amnistie fiscală care să includă ştergerea penalităţilor şi dobânzilor datorate, precum şi eşalonarea datoriei de bază ar putea fi adoptată de Guvernul Dăncilă în luna mai. Declaraţia a fost făcută de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.

Potrivit şefului de la Finanţe, Executivul este interesat să dea „o şansă în principal marilor companii publice”, dar şi celor private. “Restructurarea aceasta financiară este o măsură pe care o avem la nivel de Guvern în atenţie. Eu îmi doresc foarte mult ca luna mai să fie luna în care să venim, ca echipă guvernamentală, cu un pachet de măsuri pentru mediul privat, pachet care să cuprindă, printre altele, şi această măsură de restructurare financiară”, a mai spus Eugen Teodorovici, prezent astăzi la Bistriţa.

Ministrul Finanţelor Publice vrea să pună şi condiţii. Teodorovici a avertizat că cei care nu şi-au plătit în acest an datoriile la stat nu vor putea beneficia de o astfel de măsură.