Guvernatorul Băncii Angliei : Poziția dominantă a dolarului ar putea fi înlocuită cu o monedă digitală

Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a contestat poziția dolarului ca monedă a rezervei mondiale argumentând că ar putea fi înlocuită de o monedă digitală, pentru a pune capăt împotmolirii economiilor care au generat 10 ani de inflație scăzută, potrivit The Guardian.

Carney a oferit exemplul lirei ca monedă a tranzacțiilor oficiale la nivel internațional încă de acum 100 de ani și a declarat că dolarul a atins un nivel unei poziții dominante, ceea ce îl determină să funcționeze drept barieră în calea rederesării durabile.

Acesta a spus că o nouă monedă digitală – precum Libra, anunțată de Facebook – susținută de un grup mare de națiuni, va debloca fondurile în dolari, pe care guvernele le constituie în prezent poliță de asigurare pentru perioade incerte. Guvernele stochează dolari pentru a se asigura în faţa schimbărilor din economia Statelor Unite, care în ultimele timpuri s-au intensificat, şi au determinat o creştere semnificativă a costurilor împrumuturilor.

“Influenţa dolarului asupra condiţiilor financiare globale ar putea scădea, în mod similar, dacă ar fi creată o arhitectură financiară în jurul – noii monede digitale – care să demonteze poziţia dominantă a dolarului pe piaţa de credite. Prin reducerea influenţei SUA asupra ciclului financiar global, acest lucru ar contribui la reducerea volatilităţii fluxurilor de capital către economiile de piaţă emergente”, a spus Mark Carney.

Războaiele comerciale și amenințarea războaielor valutare afectează creșterea economică, iar băncile centrale sunt prinse într-o lume cu dobânzi scăzute. Guvernatorul Băncii Angliei a vorbit la doar câteva ore după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va impune noi tarife Chinei.

“Pe termen lung, trebuie să schimbăm jocul. Când va apărea schimbarea, nu ar trebui să fie schimbată o hegemonie valutară pentru alta”, a declarat Carney.

Moneda Libra anunțată de Facebook, este planificată să fie o monedă digitală la nivel mondial care ar putea fi în afara controlului direct al băncilor centrale.