Genocid în Etiopia. Cadavre plutitoare, inclusiv copii, pe un râu din Sudan

Cadavre plutitoare sunt descoperite zilnic pe un râu din estul Sudanului, scriu jurnaliștii CNN, potrivit cărora, cel mai probabil, acestea sunt dovada execuțiilor în masă și a masacrelor ce au loc  în aceste zile în Etiopia. Odată ce sunt aduse la mal, devine tot mai clar că victimele sunt bărbați, femei, adolescenți și chiar copii. Trupurile neînsuflețite poartă urmele vizibile ale torturii: brațele lor au fost strâns legate la spate.

O echipă CNN a descoperit trei astfel de cadavre numai într-o singură zi, într-un oraș sudanez aflat la granița cu Etiopia. După plecarea jurnaliștilor din zonă, martorii și autoritățile locale au confirmat apariția altor 11 cadavre. Oficialii sudanezi cred că acestea provin din regiunea etiopiană Tigray, unde din noiembrie 2020, există un violent conflict intern între rebeli și forțele guvernamentale etiopiene.

Nu este prima dată când pescarii din Sudan descoperă cadavre plutitoare. Și luna trecută au fost găsite zeci de trupuri în derivă pe râu. Potrivit CNN, în regiunea etiopiană au loc atrocități de tot felul, precum execuții extrajudiciare, tortură sau violuri folosite ca armă de război. Astfel, din investigațiile CNN, se conturează tot mai clar în Etiopia existența unui război pe criterii etnice, a unui genocid, condamnat de dreptul internațional.

Presa internațională vorbește în acest context despre o adevărată catastrofă umanitară în Tigray. Oamenii sunt aruncați în lagăre de concentrare și masacrați. Până acum, două milioane de suflete și-au lăsat casele în urmă și au fugit în alte regiuni pentru a se salva.