GALERIE FOTO| S-a deschis primul restaurant subacvatic din Europa

Dacă aveți în plan să vizitați Norvegia în perioada următoare, trebuie să știti că țara nordică tocmai a deschis primul restaurant subacvatic din Europa. Restaurantul, cel mai mare de acest fel din lume, a fost proiectat să reziste unor condiții meteo extrem de grele de firma de arhitectură norvegiană Snoehetta. Construcția are forma unui tub mare de beton parţial scufundat în Marea Nordului, în sudul Norvegiei. Dacă toate aceste detalii v-au convins, trebuie să vă grăbiți să faceți rezervare. Deja 7.000 de persoane așteaptă să cineze cu ochii la vietățile marine.

Iniţial, intrarea îți oferă senzaţia că ai intrat într-o saună, datorită scândurilor de lemn care acoperă secţiunea superioară, însă coborârea pe scările ce măsoară opt metri lungime te conduce într-o zonă de luat masa. Restaurantul are o capacitate de 35 până la 40 de locuri, iar oamenii pot urmări, în timp ce mănâncă, spectacolul marin prin intermediul unei imense ferestre transparente.

,,Restaurantul nu este o simplă structură subacvatică sau un tub de beton sub apă unic în lume, ci mai degrabă o experiență uimitoare pentru oameni datorită locației, arhitecturii, interiorului, vederii și, desigur, bucătăriei delicioase”, a spus Arne Marthinsen, managerul de proiect.

Meniul se bazează, în mare parte, pe fructe de mare. Bucătarul danez Nicolai Ellitsgaard Pedersen va crea mâncăruri locale care includ, printre altele, cod, homar sau midii. O masă completă cu 18 feluri pe bază de ingrediente locale şi fructe de mare poate costa până la 3.700 de coroane, adică în jur de 430 de dolari de persoană, cu băuturile incluse.