Gabriela Firea, fără speranţă. De cine a fost părăsit primarul general al Capitalei

Edilul general al Capitalei este părăsit de un om de bază din echipa sa. Potrivit unor surse mediafax, Gabriela Firea a rămas fără consiliera sa şi fost prefect al Capitalei, Speranţa Cliseru. Aceasta, actor important în ancheta privind violenţele de la protestul diasporei din 10 august 2018, fusese învestită în postul de consilier de foarte puţin timp, în ianuarie anul acesta.

Speranţa Cliseru a fost audiată de mai multe ori ca martor la Parchetul General, în calitate de prefect al Capitalei. Au existat date contradictorii între ea şi jandarmi referitor la ordinul de intervenţie în forţă pentru a împrăştia mulţimea din Piaţa Victoriei. În timp ce purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a susţinut că Speranţa Cliseru a dat ordinul în jurul orei 23:30, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut mereu că ordinul a fost scris de jandarmi, iar semnătura prefectului a fost una formală. Speranţa Cliseru a declarat de fiecare dată că ea a “respectat legea cu stricteţe”.