În timp ce se gândeşte dacă va candida sau nu din partea democraţilor la alegerile prezidenţiale din 2020, Joe Biden primeşte lovitură după lovitură. O femeie din Connecticut, citată de Reuters, a declarat că fostul vicepreşedinte american a atins-o în mod nepotrivit la o strângere politică de fonduri în anul 2009. Este cea de-a doua femeie în doar trei zile care îl acuză de comportament nepotrivit şi de contact fizic nedorit pe Joe Biden.
“Nu a fost ceva sexual, dar şi-a pus mâna în jurul gâtului meu, m-a tras spre el să ne atingem nasurile. Când m-a tras spre el, am crezut că are de gând să mă sărute pe gură”, a mărturisit Amy Lappos, de 43 de ani. Se întâmpla la un eveniment în Connecticut. Amy a postat aceste informaţii pe Facebook, în cadrul unui grup de doamne din politică, drept replică pentru prima femeie care l-a acuzat pe Biden, săptămâna trecută că a sărutat-o pe cap, în 2014. Este vorba despre un politician din Nevada, Lucy Flores. În replică, Joe Biden spune că de-a lungul timpului a oferit îmbrăţişări şi expresii ale afecţiunii, dar niciodată nu a crezut că s-a comportat nepotrivit.
Aceste acuzaţii i-ar putea pune însă în pericol candidatura lui Joe Biden, care plănuieşte să facă marele anunţ în următoarele săptămâni. Democratul de 76 de ani, cotat cel mai bine în sondajele interne ale partidului, a fost vicepreşedinte al SUA în perioada mandatului lui Barack Obama.