Echipa Ferrari a prezentat, vineri, în cadrul unei ceremonii impresionante, noul monopost SF90, cu care pilotul Sebastian Vettel speră să cucerească un titlu de Formula 1 în 2019. De 10 ani, de la victoria obţinută de Kimi Raikkonen, Ferrari n-a mai câştigat un titlu, dar speră să spargă acum ghinionul cu maşina ce cântăreşte 740 de kilograme, cu tot cu pilot. Primul monopost vopsit în culoare mată a fost denumit SF90 pentru că Ferrari aniversează 90 de ani de la înfiinţare în acest an.
Ferrari a pierdut anul trecut în faţa celor de la Mercedes, deşi avea o maşină mai rapidă, din cauza unor erori în serie comise de Vettel şi echipa sa. Noul director al ehipei Ferrari, Mattia Binotto, fostul director tehnic al ultimelor trei sezoane, a declarat că noua maşină este o evoluţie, nu o revoluţie. De exemplu, aripa din faţă este menită să reducă turbulenţele atunci când o maşină este foarte aproape de o alta aflată în cursă.
Cu puţin timp înainte de primul test, cel din Barcelona, de duminică, Vettel era foarte încrezător: „Sunt foarte entuziasmat şi de-abia aştept să urc în ea. De-abia aştept acest an. Cred că echipa este pe drumul cel bun şi sper că vom continua să evoluăm.” Sebastian Vettel, de patru ori campion F1, va fi secondat de mai tânărul Charles Leclerc, scrie The Guardian.
Hamilton, favorit şi determinat
Sezonul F1 din acest an începe în data de 15 martie, la Melbourne, cu Australian Grand Prix, potrivit BBC. În clasament conduce, în prezent, Lewis Hamilton cu echipa Mercedes, care de curând şi-a prezentat şi ea noua maşină din acest sezon. La eveniment, scrie The Guardian, Hamilton a declarat că 2018 a fost un an extraordinar, dar simte că 2019 poate fi chiar mai bun. „Mă simt energic şi sunt gata de atac”, a spus Hamilton, care la cei 34 de ani ai săi este în continuare singurul pilot de culoare din Formula 1.