
FCSB – Viitorul 2-1 şi roş-albaştrii întrerup seria de cinci înfrângeri consecutive din campionat. Adi Popa şi Harlem Gnohere au marcat golurile victoriei pentru FCSB. De la oaspeţi a puncat Gabi Iancu.
Cel puțin până mâine, FCSB a urcat pe locul 10, acumulând 7 puncte. În urma înfrângerii, Viitorul rămâne cu 15 puncte, pe poziția a patra.
FCSB nu a avut fundași centrali în lot, însă Viitorul nu a reușit să îi pedepsească decât o dată, chiar dacă Pintilii și Soiledis au mai avut ezitări. FCSB a avut o primă repriză foarte bună, dominată aproape totalitar, cu mai multe faze frumoase și câteva ratări mari.
Prima ocazie importantă a roș-albaștrilor a fost un penalty, ratat de Vînă, penalty acordat foarte ușor de centralul Radu Petrescu. În minutul 38, Popa a marcat, după ce apărarea Viitorului l-a lăsat liber.
La pauză s-a intrat cu scorul de 1-1 după ce Iancu l-a învins pe Bălgrădean cu un șut în plasa laterală, la prima nesincronizare a apărării improvizate a celor de la FCSB.
În repriza a doua, Viitorul a început mai hotărât, dar FCSB a marcat la prima ocazie mare. Gnohere a împins mingea cu capul în poartă după ce Țîru a luftat din apropierea careului mic.
Pe final, în minutul 86, Ciobanu i-a îngheţat pe roş-albaştri cu o şansă imensă din interiorul careului. Bălgrădean, care mai salvase şi unu la unu cu Rivaldinho, s-a opus şi acum salvator, iar FCSB se impune cu 2-1.
10 absenți a avut FCSB azi: A. Vlad, Planici, Al. Stan, Momcilovici, Nedelcu, L. Filip, Moruțan și Man, accidentați, Ciorbadjiski și I. Cristea, suspendați
FCSB – VIITORUL 2-1 (Adi Popa 38, Gnohere 65 / Iancu 45+1)
ECHIPELE DE START:
FCSB: Bălgrădean – Creţu, Pintilii, Soiledis, Panţîru – Ov. Popescu, Oaidă, Vînă – Ad. Popa, Hora, Coman
VIITORUL: Căbuz – Mladen, Iacob, Ţîru, Boboc – Achim, Artean, Houri – Iancu, Rivaldinho, Ganea