EXCLUSIV|Criza medicamentelor afectează și bebelușii. Un antibiotic important lipsește din farmacii

În plin sezon de viroze respiratorii, părinții se confruntă cu o nouă criză, aceea a antibioticelor. De mai bine de o săptămână, Zinnat pentru copii, care se administrează în cazul mai multor afecțiuni printre care bronșita, otita sau infecțiile urinare, lipsește din farmacii. Din păcate, nici nu va fi adus prea curând din cauza unor neînțelegeri legate de preț dintre producător și distribuitor, potrivit unor surse Business Express. Zinnatul este unul dintre tratamentele care, în ultimele luni, au ajuns cu întârziere sau deloc în spitale şi farmacii. Principalul motiv este prețul foarte mic pe care statul român îl plătește producătorilor, dar și din cauza taxei clawback.

În timp ce importatorii dau vina pe neînțelegeri legate de preț, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, Anca Crupariu, a declarat că Zinnat pentru copii lipsește din motive de fabricație.

,,Zinnat granule pentru suspensie orală sau comprimate filmate de 125 mg nu se găsește în farmacii. Medicamentul va fi din nou disponibil în luna iunie”, a declarat aceasta pentru Business Express.

Acest antibiotic se prescrie bebelușilor cu vârsta de peste 3 luni, fiind un medicament foarte puternic, care dă mai multe efecte adverse precum stări de vomă sau durere de stomac. Părinții care caută Zinnat pentru copii în farmacii sunt sfătuiți să se întoarcă la medicul de familie pentru o nouă rețetă.

,,La farmacii nu se poate face înlocuire. Părinții trebuie să meargă din nou la medicul curant care a eliberat rețeta pentru a le putea înlocui antibioticul cu un altul care are spectru pentru aceeași sensibilitate”, a spus Augusta-Gabriela Ghiță, medic pediatru.

În unele farmacii, în acest moment, se găsesc doar pastilele Zinnat, recomandate copiilor mai mari de 3 ani.

În ultimii doi ani, peste 600 de medicamente au avut discontinuitate pe piața din România. Motivele comerciale sunt cele mai des invocate. Altă cauză reclamată de producatorii de medicamente este legată de numarul foarte mare de taxe platite statului, ca procent din cifra de afaceri. Nu e însă singurul motiv. Altele au fost retrase de la vânzare din cauza calităţii, a etichetării acestora, din motive de fabricație, dar și pentru că producătorul a renunțat să le mai comercializeze în România.