CEO-ul Tesla, Elon Musk, nu renunţă prea uşor la lupta împotriva Comisiei pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare din SUA, care îl acuză că a sfidat instanţa, luna trecută, când a postat două tweet-uri despre producţia Tesla. În argumentele pregătite la dosar, el acuză comisia că încearcă să extindă termenii înţelegerii de anul trecut, limitându-i activitatea pe Twitter. Astfel, Musk consideră că i se încalcă drepturile din Primul Amendament din Constituţie referitoare la libera exprimare.
Luna trecută, Elon Musk a scris pe Twitter că Tesla va produce 500.000 de maşini în 2019 – cu 25% mai mult decât proiectase, de fapt, compania. A corectat cifrele, câteva ore mai târziu, dar pagubele fuseseră produse. A doua zi, şeful biroului de avocatură al Tesla a demisionat, iar Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare (SEC) l-a acuzat că sfidează Curtea. Totul după ce SEC l-a acţionat în judecată pe Elon Musk, în septembrie anul trecut, sub acuzaţia că a indus în eroare investitorii. Procesul a fost intentat pentru că Elon Musk a transmis tot prin Twitter, pe 7 august 2018, că a obţinut fondurile necesare pentru delistarea de la bursă a companiei Tesla şi trecerea acesteia sub control privat, prin cumpărarea în cadrul unei tranzacţii de 420 de dolari pe acţiune. Anunţul a generat confuzie şi a dus la creşterea valorii firmei pe piaţa bursieră. Însă Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare afirmă că Elon Musk, de fapt nu obţinuse fondurile necesare.