
Candidatul socialiştilor pentru şefia Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avut un mesaj dur şi fără echivoc, ieri la Congresul PES de la Madrid, la adresa preşedintelui PSD, care se afla şi el în sală. “Dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră”.
Socialiştii europeni îi pun condiţii lui Dragnea
Frans Timmermans a continuat: “Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri, de noi trei, Serghei, Udo şi cu mine, lui Liviu Dragnea, când ne-am întâlnit. I-am spus: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în zilele şi săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, o linie roşie pentru Europa”, a încheiat liderul european.
De altfel, Frans Timmermans, în calitate de prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a fost primul oficial de la Bruxelles care a criticiat OUG pentru modificarea Legilor Justiţiei, pe motiv că încalcă recomandările din raportul MCV.