Descoperire: poluarea ne afectează toate organele şi celulele. Ce afecţiuni riscăm

Poluarea aerului poate afecta fiecare organ şi celulă din corpul omenesc, astfel că putem dezvolta boli precum diabetul sau demenţa, probleme la ficat, cancer la vezică, oase sfărâmicioase şi afecţiuni ale pielii. De asemenea, fertilitatea oamenilor, fetusul şi copiii sunt afectaţi de aerul toxic. Este descoperirea recentă a unor cercetători, publicată în exclusivitate de jurnaliştii The Guardian.

Poluarea aerului este o urgenţă publică medicală, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 90% din populaţia globului respiră zilnic aer poluat. Aproximativ 8,8 milioane de oameni mor în fiecare an din această cauză – dublu decât se estimase – făcând din poluarea aerului un ucigaş mai mare decât fumatul.

Cercetători specializaţi în probleme de respiraţie au descoperit că particulele ultrafine de praf pătrund în plămâni şi, transportate prin fluxul sanguin, invadează fiecare celulă din corp. Un profesor al Universităţii Illinois din Chicago a precizat: “Nu m-ar mira ca aproape fiecare organ să fie afectat”. De aceea, poluarea aerului a fost numită “ucigaşul tăcut”.