Deputații votează pentru a treia oara acordul Brexit. Care sunt șansele ca textul să treacă

Camera Comunelor va organiza astăzi un nou vot în privinţa acordului Brexit negociat cu Bruxellesul, în condiţiile în care două versiuni asemănătoare au fost deja respinse în două rânduri, la 15 ianuarie şi la 12 martie. Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a dat undă verde organizării acestui vot, după ce înainte a declarat că nu va permite acest lucru până când noua propunere nu va fi diferită de primele două.

Zilele trecute, premierul britanic Theresa May şi-a pus demisia pe masă, pentru a-i convinge pe deputaţi să adopte acordul. Mai mulți conservatori au condiţionat o susţinere a acordului de plecarea sa de la conducerea Guvernului. Nici această promisiune nu a calmat spiritele. Incertitudinile cu privire la soarta Marii Britanii sunt în continuare foarte mari.

”Suntem cu toţii de acord că nu dorim să fim în situaţia de a trebui să cerem o nouă amânare şi să ne confruntăm cu obligaţia de a participa la alegeri în Parlamentul European (PE)”, a declarat în camera Comunelor ministrul încărcinat cu Relaţia cu Parlamentul Andrea Leadsom, care i-a încurajat pe deputaţi să susţină acordul.

Opoziția nu a fost de acord. ,,Vom părăsi UE, dar fără să avem cea mai mică idee unde ne vom duce”, şi-a exprimat indignarea Keir Starmer, un purtător de cuvânt al Partidului Laburist însărcinat cu Brexitul.

Brexitul urma să aibă loc astăzi, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), dar liderii europeni au acordat Londrei o amânare cu două opţiuni. Potrivit noului termen, Marea Britanie ar urma să părăsească UE pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va aproba Acordul Brexit, iar dacă documentul va fi aprobat, Marea Britanie va părăsi blocul comunitar pe 22 mai.