
CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Lazio Roma, în prima etapă a grupei E a Ligii Europa, meci la care oaspeţii au condus cu 1-0.
Marcatorul golului decisiv, Billel Omrani nu a scăpat de criticile lui Dan Petrescu nici măcar după victoria împotriva romanilor. Tehnicianului ardelenilor a ținut să amintească de ce atacantul francez a început meciul ca rezervă.
”Pot să spun că trebuie să ai şi ceva noroc când schimbi ceva. Când adversarul în Europa are doi atacanţi de valoare, e bine să joci cu trei fundaşi centrali. A fost o mutare logică, dar dacă ieşea rău sunt convins că toată lumea mă făcea praf. Mi-am asumat asta. Cred că am avut două penalty-uri, iar în partea a doua am avut ocazii imense prin Omrani. Nici nu ştiu cum a marcat. Lumea ştie că cine nu face ce vreau eu pierde echipa, iar Omrani de-asta nu a fost titular. Nu a corespuns la antrenamente şi el ştie asta” a explicat Dan Petrescu la finalul partidei câştigate în faţa lui Lazio.
”Cred că am meritat victoria, pentru că am avut mai multe ocazii. Mai e mult până departe, mai sunt cinci meciuri. Acum ne gândim la meciul cu FCSB, să vedem ce jucători vor face faţă. Mă gândesc să schimb toată echipa şi cred că asta voi face” a mărturisit Petrescu la finalul partidei.