Criza politică din Rep. Moldova: Dodon va convoca Consiliul Suprem de Securitate, iar noul Guvern de la Chișinău se întrunește astăzi

Preşedintele suspendat al Republicii Moldova Igor Dodon va convoca de urgenţă Consiliului Suprem de Securitate şi va discuta luni cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău situaţia din țara sa. 

”Am menţionat necesitatea actualizării componenţei Consiliului Suprem de Securitate şi convocării în regim de urgenţă a acestuia. De asemenea, astăzi voi invita corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova la o discuţie cu privire la situaţia actuală din ţară”, anunţă Dodon.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, duminică, suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte. Premierul Pavel Filip a fost numit preşedinte interimar. Totodată, Curtea Constituţională a emis, duminică, o hotărâre prin care Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat, iar noile alegeri au fost programate în 6 septembrie.

Tot astăzi, noull Guvern de la Chișinău, condus de Maia Sandu, s-a intrunit în ședință, începând cu ora 11:00, la sediul Parlamentului. Sunt așteptate noi demiteri după ce ieri majoritatea parlamentară formată din Blocul ACUM și PSRM i-a demis pe șefii de la Serviciul de Informații și Securitate și de la Centrul Național Anticorupție.

De câteva zile, toate privirile oficialilor externi sunt îndreptate spre criza politică din Republica Moldova. Recent, Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că urmăreşte cu îngrijorare situația şi doreşte ca părţile politice implicate să rezolve problemele prin intermediul dialogului, cu respect pentru statul de drept, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.