Comisia Europeană acuză BMW, Daimler şi Volkswagen că au complotat în privința limitării emisiilor poluante

Giganții auto Volkswagen, Daimler și BMW au conspirat pentru limitarea dezvoltării tehnologiei de reducere a emisiilor poluante pentru automobilele vândute în Europa. Colaborarea celor trei mari companii a avut ca obiectiv împiedicarea concurenței și a „încălcat regulile comunitare anti-trust.” Este una dintre concluziile unei investigații preliminare realizată de Comisia Europeană, timp de doi ani.

Executivul comunitar îi acuză pe cei trei producători auto că, în perioada 2006 – 2014, au încălcat reglementările UE privind concurenţa. Aceștia s-ar fi înţeles să restricţioneze competiţia în domeniul dezvoltării tehnologiilor verzi menite să limiteze emisiile poluante ale maşinilor.

Au fost restricționate în special două tipuri de tehnologii: una de reducere a emisiilor de oxid de azot de la maşinile cu motoare diesel și cealaltă de reducere a particulelor nocive eliberate de mașinile pe benzină. Deși tehnologiile erau la îndemâna lor, Volkswagen, Daimler și BMW ,,au refuzat consumatorilor oportunitatea de a cumpăra mașini mai puțin poluante”.

Ca rezultat, “consumatorii europeni nu au putut achiziţiona maşini cu cea mai bună tehnologie disponibilă”, a afirmat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Cei trei producători auto urmează să trimită Comisiei Europene răspunsurile lor cu privire la rezultatele investigaţiei. Companiile care încalcă reglementările UE riscă să primească o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.

Nu este primul scandal privind emisiile în care sunt implicați în ultimii ani constructori auto germani. În urmă cu 4 ani, Volkswagen a fost lovit de scandalul ,,Dieselgate”. Compania a recunoscut că a echipat 11 milioane de autovehicule din toată lumea cu o aplicație care înșela rezultatele testelor privind emisiile nocive generate de acestea.