
Huawei lucrează de mai mult timp la lansarea propriului sistem de operare, iar astăzi a anunțat când va lansa HarmonyOS.
Huawei a dezvăluit că plănuiește să lanseze HarmonyOS chiar în anul acesta, pe produsele cu “ecran inteligent”, inclusiv televizoare.
“Dacă nu putem să folosim sistemul Android în viitor, putem să-l schimbăm imediat cu HarmonyOS“, a declarat CEO-ul gigantului tehnologic chinez.
Relațiile dintre Huawei și Google s-au răcit la sfârşitul lunii mai. Președintele SUA, Donald Trump, a luat măsuri împotriva companiei chineze, iar Google a fost nevoită să restricţioneze accesul dispozitivelor Huawei la Android.
Ulterior, Trump s-a împăcat cu China, iar drama cu Huawei a încetat în urma unei conferințe la care s-au întâlnit președinții celor două state.
Cum va arăta HarmonyOS?
“Harmony OS este complet diferit față de Android și iOS”, a spus Richard Yu, șeful diviziei consumer la companie. ”Poți apoi să dezvolți aplicații și să le lansezi cu flexibilitate pe mai multe tipuri de terminale”, a mai spus el.
”Vrem să aducem în lume mai multă armonie și comoditate”, a spus Yu, vorbind despre noul sistem.