Circulaţia tramvaiului 41 din Capitală, suspendată parţial în iulie şi în august. Ce lucrări se fac în zonă

Circulaţia liniei de tramvai 41 va fi suspendată, în perioada iulie – august 2019, între Podul Grant şi terminalul Ghencea, anunţă Primăria Capitalei într-un comunicat de presă. Decizia a fost luată pentru finalizarea lucrărilor la trei mari obiective de infrastructură: pasajul denivelat subteran Pod Grant,  podul hobanat peste Şoseaua Virtuţii, staţia de metrou „Parc Drumul Taberei”.

Tronsonul liniei 41 rămâne neafectat între Casa Presei şi Podul Grant, prin asigurarea unei schimbări a direcţiei traseului pe strada Turda, mai spune municipalitatea. Pentru restul traseului – Pod Grant – terminalul Ghencea – se introduce linia navetă de autobuz 641.

Traseul liniei 41 este acoperit în prezent de 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de  7.077 de călători/oră/sens. Pe perioada de vară, traseul va fi acoperit de un număr de 35 de tramvaie cu o capacitate de 6.880 de călători/oră/sens, mai precizează PMB în comunicat.