“Ora premierului” a fost, de fapt, o oră a atacurilor pe toate fronturile între şefa Guvernului şi reprezentanţii Opoziţiei. Totul a început când deputatul USR Stelian Ion i-au înmânat premierului un mărţişor simbolic, sub marca “fără penali în funcţii publice.”
A urmat discursul liberalei Raluca Turcan: ”Dacă aţi ratat primul examen de admitere la facultate, cu siguranţă veţi spune că nu contează, că suntem duşmănoşi, că nu căutăm consensul. Răspunsul este că contează foarte mult. Avem, din nefericire, un premier care, cu toate că a ratat toate aceste examene, astăzi ocupă această funcţie. (…) Ratarea acestor examene poate să fie şi în legătură cu faptul că aţi semnat această ordonanţă nenorocită care a transformat viaţa românilor într-un coşmar’, a afirmat Turcan. Replica Vioricăi Dăncilă a venit, pe un ton iritat, dar aparent de noncombat, deşi a fost vorba tot despre o jignire: “Aruncați atâta venin în jurul dumneavoastră încât ați face invidioasă și o viperă. Nu vă voi răspunde la jignirile dumneavoastră.”, a punctat Viorica Dăncilă.
În final, premierul le-a răspuns şi celor care o acuză că citeşte mereu de pe foi: “Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte.”