Liderii lumii se reunesc începând de astăzi în cadrul unui summit de trei zile la Beijing, unde oficialii chinezi îşi vor prezenta controversata iniţiativă “Centuri şi drumuri”. Proiectul de investiţii al preşedintelui Xi Jinping ar putea depăşi un trilion de dolari, iar acest lucru îi îngrijorează până şi pe oficialii chinezi. Finanţările făcute până acum în infrastructura rutieră, feroviară sau maritimă a altor state a lăsat în urmă datorii. În prima zi a summit-ului, ministrul chinez de Finanţe a declarat că vrea să facă acest proiect sustenabil şi să prevină riscul acumulării datoriilor.
Italia a devenit recent prima economie din ţările dezvoltate, care a aderat la acest program al Chinei, trezind îngrijorări în rândul aliaţilor. Guvernele occidentale, dar mai ales SUA, sunt preocupate de influenţa tot mai mare a Beijingului în plan geostrategic. Vicepreşedintele american Mike Pence a declarat anul trecut că oficialii chinezi folosesc “diplomaţia împrumuturilor” pentru a-şi majora influenţa în lume. Sri Lanka, Malaezia şi Pakistan şi-au exprimat şi ele îngrijorările legate de acest program, mai ales după ce Sri Lanka a predat Chinei controlul asupra unui port din cauza datoriilor.
În cele trei zile de summit sunt aşteptaţi lideri din 37 de ţări, inclusiv Vladimir Putin şi premierul italian, Giuseppe Conte.