
CFR Cluj a câştigat derby-ul etapei, scor 2-0, în faţa Universităţii Craiova. Traore a deschis scorul în minutul 70, apoi, intrat în locul marcatorului golului, Omrani a înscris şi el pentru ardeleni şi a stabilit scorul final.
CFR va rămâne pe primul loc în clasament şi după această etapă. Campioana a câştigat derby-ul rundei contra Craiovei, dar prima repriză a fost foarte echilibrată şi săracă în faze de poartă.
După pauză, oltenii au avut o şansă bună prin Zakaric, care a şutat neinspirat. Chiar înainte să fie schimbat, Traore s-a descurcat excelent şi a înscris primul său gol de la revenirea în Gruia. Întrodus în locul ivorianului, Omrani a risipit emoţiile cu 12 minute înainte de final, iar CFR Cluj – Craiova s-a încheiat 2-0.
CFR Cluj – U Craiova 2-0
Au marcat: Traore ’70, Omrani ’78
Echipele de start:
- CFR: Arlauskis – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Culio, Hoban – Costache, Traore, Pereira
- Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Acka, Bălaşa, Vătăjelu -Măţel, Cosic, Cicâldău – Zakaric, Ivan, Mihăilă