
CEO-ul Apple Tim Cook a aruncat o provocare Generaţiei Z sau Generaţiei Net, adică celor născuți între 1995 și 2010. Acesta le-a spus în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Tulane din New Orleans: “În multe lucruri importante, generaţia mea v-a dezamăgit. Am petrecut atât de mult timp dezbătând subiecte, ne-am concentrat atât de mult pe luptă şi nu ne-am concentrat destul de mult pe progres”.
Tim Cook, la cei 58 de ani ai săi, face parte din Generaţia Baby Boomers. El a făcut referire la dezastrul lăsat în urmă în New Orleans de uraganul Katrina, în 2005, şi la nevoia de a ne apleca asupra schimbărilor climatice: “Problema aceasta nu ţine de cine pierde sau câştigă nişte alegeri. Este despre cine a câştigat loteria vieţii şi îşi permite luxul să ignore această problemă”.
De asemenea, Tim Cook le-a cerut noilor generaţii să nu preia orbeşte punctele de vedere pe care le adoptă de la alţii. “În 2019, deschideţi ochii şi vedeţi lucrurile într-un nou mod care poate fi un act revoluţionar!”, a mai spus CEO-ul Apple citat de CNBC.