Podeaua de sticlă a Turnului Willis, cel mai înalt zgârie-nori din Chicago, a crăpat la etajul 103 chiar sub picioarele unor turişti. De acolo, unde podeaua este doar din sticlă, vizitatorii se bucură de o panoramă unică asupra orașului Chicago. Dar cei care au reușit să surprindă momentul, când stratul […]
INTERNATIONAL
Boris Johnson, cunoscut pentru comentariile sale controversate, favorit să ajungă premierul Marii Britanii, în locul Theresei May
Boris Johnson, un fost primar al Londrei și un fost șef al diplomației britanice, este favorit în cursa preluării funcției de prim-ministru al Marii Britanii, în locul Theresei May, care și-a dat demisia zilele trecute. Johnson, care și-a lansat ieri candidatura, a subliniat că Marea Britanie trebuie să iasă din […]
Proteste masive în Hong Kong față de legea extrădării. Ce au obținut cei care au ieșit în stradă
Tensiunile rămân la cote înalte în Hong Kong, unde astăzi zeci de mii de persoane s-au adunat în jurul Guvernului și Parlamentului, amânând dezbaterea privind modificările legislative propuse la legea extrădării. Acestea ar permite extrădarea către China continentală a persoanelor acuzate de fapte penale. Poliţia a utilizat gloanţe de cauciuc […]
Emmanuel Macron îi va trimite lui Donald Trump un nou stejar, după ce primul s-a uscat
Președintele francez Emmanuel Macron îi va trimite președintelui american Donald Trump un nou stejar, după ce primul, plantat în timpul unei vizite în grădinile de la Casa Albă, s-a uscat. Totodată, Macron a precizat că arborele uscat nu reprezintă un simbol al deteriorării prieteniei dintre cele două state, informează The […]
Dovada că un Logan poate atinge 180 de km/oră. S-a răsturnat, dar șoferul a scăpat cu viață
Un şofer de 34 de ani, aflat la volanul unui Logan MCV, și-a speriat colegii de trafic de pe o autostradă din Germania, pentru că circula haotic și făcea manevre periculoase. Mai mult, bărbatul care conducea Loganul înmatriculat în Elveţia a lovit un alt autoturism, dar și-a continuat liniștit drumul. […]
VIDEO | Cum au zburat banii dintr-un bancomat din Londra și de ce a fost nevoie de intervenția poliției
Un bărbat care a vrut să retragă bani de la un bancomat instalat într-o stație de metrou din Londra a avut nevoie de ajutorul poliţiştilor pentru a putea face faţă situației. Pentru că a retras o sumă prea mare, mii de lire sterline au început să zboare prin jur, pe […]
VIDEO | Revedere emoționantă, după 75 de ani, între doi îndrăgostiți: un american și o franțuzoaică, despărțiți de război
Jurnaliștii France2 au făcut posibilă revederea, după 75 de ani de separare, dintre un american de 98 de ani și o franțuzoaică de 92 de ani. Cel de-al Doilea Război Mondial i-a ajutat întâi să se cunoască, apoi a contribuit la despărțirea lor. “O mică istorie în marea istorie”, a […]
Un pasager dintr-un avion a deschis o ieşire de urgenţă, crezând că acolo este toaleta
Un pasager al unei curse aeriene care urma să zboare din Marea Britanie în Pakistan a cauzat întârzieri mari, după ce a deschis o uşă de urgenţă, pe care a confundat-o cu ușa de la toaletă, potrivit CNN. Zborul 702 al Pakistan International Airlines (PIA) trebuia să zboare vineri de la […]
Esplanada din faţa Catedralei Notre-Dame va fi deschisă publicului
Esplanada din faţa Catedralei Notre-Dame, grav afectată după incendiul din 15 aprilie, ar putea fi redeschisă publicului săptămâna viitoare, au anunţat reprezentanţii primăriei unde se află monumentul simbol al Parisului, potrivit Le Figaro. O companie s-a ocupat de curăţarea reziduurilor toxice, iar noi mostre vor fi adunate înainte ca esplanada […]
VIDEO|Carambol în Germania, provocat de un șofer român
Un șofer român de tir, care se îndrepta spre Nürnberg, nu a fost atent la drum și a provocat un grav accident pe autostrada A3 din Germania. Românul a fost grav rănit, după ce camionul pe care îl conducea a intrat în plin în mașinile din faţa lui. Din fericire, […]
Reguli noi impuse de autoritățile din Roma. La ce trebuie să fie atenți turiștii care vizitează capitala Italiei
Reguli noi impuse de consiliul local din Roma atât pentru turiști, cât și pentru localnici. Măsurile gândite de autorități au ca scop reducerea comportamentul considerat inadecvat în oraș. Astfel, oamenii nu vor mai putea să meargă prin oraş fără tricou sau cămașă pe ei, să își care bagajele cu roţi […]
Marea Britanie: Ministrul mediului, Michael Gove, posibil înlocuitor al Theresei May, recunoaşte că a prizat cocaină
Ministrul britanic al mediului, Michael Gove, unul din principalii candidaţi la succesiunea premierului Theresa May, a recunoscut că a prizat cocaină, transmite Reuters, citat de Agerpres. El și-a exprimat ,,regretul profund” pentru că a folosit acest drog în câteva rânduri. ,,Cred că toţi politicienii au vieţi dinainte de intrarea în […]
Accident grav în Germania. Peste 25 de persoane au fost rănite, după ce un autocar plin cu minori şi o maşină s-au ciocnit
Accident rutier grav în Germania, în urma căruia cel puţin 25 de oameni, dintre care 21 de copii, au fost răniti în urma coliziunii dintre un autocar şi o maşină. Accidentul a avut loc vineri după-amiază, în jurul orei locale 15:50 (16:50, ora României), în landul Turingia, situat în partea […]
VIDEO | Președintele Erdogan, în rol de cavaler de onoare la nunta unui fotbalist turc de la Arsenal
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a jucat un rol mai puțin obișnuit pentru un politician: cavaler de onoare la nunta fotbalistului Mesut Ozil de la Arsenal. Ozil, în vârstă de 30 de ani, s-a căsătorit cu fosta Miss Turcia, la un hotel de lux de pe malul Bosforului. Președintele Erdogan […]
Trump se ia la trântă și cu NASA. Liderul american susține că Luna e parte din Marte și dă un mesaj ce bagă lumea în ceață
Președintele Donald Trump își arată nemulțumirea, într-un tweet, privind intenția NASA de a se întoarce de pe Lună înainte ca astronomii americani să ajungă pe Marte. Liderul american critică NASA pentru strategia aleasă și face și o gafă scriind că Luna e parte din Marte. “Pentru toți banii pe care […]
FAO: Preţurile mondiale la alimente au crescut în mai, pentru a cincea lună consecutiv
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut în mai, ajungând la cel mai ridicat nivel din iunie 2018, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), informează Reuters, citat de Agerpres. FAO publică în fiecare lună propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri […]
Petiție în Japonia împotriva tocurilor înalte de la job. Ministrul Sănătății are un răspuns năucitor: Sunt necesare
Femeile din Japonia s-au săturat să fie obligate să poarte tocuri înalte la locul de muncă, așa că au inițiat o petiție online semnată până acum de 21.000 de persoane. Campania se desfășoară sub denumirea #KuToo, un joc de cuvinte între “pantofi” (în japoneză: kutsu) și “durere”( în japoneză: kutsuu). […]
VIDEO | Regina Marii Britanii, Trump, Macron și May, împreună la 75 de ani de la Ziua Debarcării
Regina Elisabeta a II-a, Donald Trump, Emmanuel Macron și Theresa May au participat la o ceremonie specială și au susținut discursuri pentru a marca 75 de ani de la declanșarea campaniei americane de salvare a Europei de pericolul nazismului. Președintele SUA, aflat în ultima zi a vizitei de stat în […]
Femeile însărcinate și copiii care locuiesc în zona Catedralei Notre-Dame, avertizați să facă teste de sânge
Femeile gravide și copiii care locuiesc în apropiere de Catedrala Notre-Dame au fost sfătuiți de autoritățile sanitare din Paris să meargă la medic pentru a verifica nivelul de plumb din sânge. Sfatul vine după ce unui copil care stă în zonă i s-au descoperit niveluri mari de plumb în sânge, […]
Poliția, raid la sediul televiziunii publice din Australia. Investigația are legătură cu abuzuri comise în Afganistan
Poliția australiană a descins la sediul televiziunii publice, ABC, cu mandate de percheziție pe numele a doi jurnaliști și a directorului de știri Gaven Morris, scrie BBC. Descinderea vizează o anchetă jurnalistică legată de comportamentul abuziv al forțelor australiene în Afganistan. Poliția acuză o scurgere de informații clasificate, în acest […]
Trump, promisiuni substanțiale în timpul vizitei din Marea Britanie. Președintele american, întâmpinat cu proteste
Preşedintele american Donald Trump a promis Marii Britanii un acord comercial substanţial după ieșirea din Uniunea Europeană, informează Reuters. „Nu ştiu exact cum este programul, dar rămâi. Hai să facem acest acord!”, i-a transmis Trump premierului britanic. Șeful de la Casa Albă a făcut astfel referire la faptul că May […]
Sumă record plătită de un cumpărător anonim pentru a lua masa cu Warren Buffett
Un cumpărător anonim a plătit o sumă record de 4,57 milioane de dolari pentru un prânz cu renumitul investitor american Warren Buffett, al treilea cel mai bogat om din lume. În fiecare an, Glide Foundation, o organizație nonprofit din San Francisco, organizează o licitație pentru “Power Lunch” cu directorul executiv […]
Trump, parasit de cel mai bun consilier pe probleme economice, in plin razboi comercial cu China, Mexic si UE
Kevin Hassett, liderul consilierilor pe probleme economice de la Casa Alba, va parasi administratia Trump, a anuntat chiar presedintele american intr-un tweet. Se intampla chiar in ajunul plecarii sale in Europa. Kevin Hassett, 57 de ani, a ocupat acest rol in Consiliul Consilierilor pe probleme Economice din septembrie 2017. Plecarea […]
VIDEO UPDATE |Atacatorul din Virginia Beach își dăduse demisia cu câteva ore înainte. Cei 12 colegi uciși, identificați
UPDATE. Bărbatul care a ucis 12 oameni într-o clădire guvernamentală din Virginia Beach demisionase cu câteva ore înaintea atacului, anunță un oficial al orașului, citat de AP. Nu se știe de ce acesta, un inginer civil, cu rezultate satisfăcătoare, a recurs la acest gest. Pe de altă parte, victimele sale, […]
O nouă fază a războiului comercial dintre China și SUA, care au impus tarife vamale suplimentare la mii de produse
China impune, începând de astăzi, tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, informează Reuters. Reactia vine ca urmare a deciziei SUA de la începutul lunii care a majorat tarifele vamale pentru diverse produse chineze. Tarifele vamale suplimentare impuse de China variază între 5% şi […]











