Cât va lipsi Dennis Man de pe gazon?

În urmă cu puțin timp, la conferința premergătoare partidei din turul 2 Europa League dintre FCSB si Alashkert, Bogdan Andone a anunțat cât timp va lipsi tânărul jucător.
Astfel, Bogdan Andone a declarat: “Nu pot să vă spun exact care e starea sa. Va lipsi între patru şi şase săptămâni”. Accidentarea sa datează din urmă cu 2 zile, când, în minutul 15 al meciului FCSB – Botoșani (0-2), Man s-a întins pe gazon, făcând semne către banca de rezerve. Andone s-a conformat și l-a introdus pe Bălașa, iar Man a părăsit terenul în lacrimi.
În urma accidenării sale, Man intră pe o listă destul de lungă a infirmeriei roș-albastre: Marko Momcilovic, Alexnadru Stan, Mihai Pintilii, Eddy Harlem Gnohere, Olimpiu Moruțan, Dragoș Nedelcu, Mihai Roman, Ioan Hora și acum Dennis Man sunt jucătorii pe care FCSB nu îi va putea folosi în următoarele saptămâni.