Cascada desprinsă din basme. Uite unde se află

Cascada Bigăr este unde dintre cele mai frumoase din lume și pare a fi desprinsă din basme. Monument al naturii, aceasta atrage în fiecare an mii de turiști dornici să-i admire frumusețea impresionantă. Minunata cascadă este formată de un izvor de apă subterană care se scurge pe un perete calcaros, de forma unui con, înalt aproximativ de 7-8 metri, acoperit integral de mușchi.

Cascada face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, din județul Caraș-Severin și se află în Valea Minisului, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici.

Legenda Cascadei Bigăr-Povestea celor doi îndrăgostiți

Povestea cascadei seamănă foarte mult cu una a unui roman de dragoste cu final nefericit, iar legenda spune că, apa cascadei ar fi lacrimile fetei.

O familie de țărani de pe Valea Almajului care nu au putut să aibă copii, au aflat de la o vrăjitoare, în vis, că dacă femeia va bea apă de la izvorul dintre cele două lumi, de sub stâncă, va avea un copil. Vrăjitoarea le-a spus că dacă vor avea o fată să nu o lase să se îndrăgostească că își va găsi moartea. Femeia a născut o fată care s-a îndrăgostit de un băiat pe nume Bigăr. Tatăl ei a închis-o în grota de pe munte pentru a o ține departe de blestem.

Suferințele fetei au înduplecat-o pe vrăjitoarea ce trăia în Tărâmul Regăsirii Dorului să viziteze fata în grotă și să îi transforme părul într-o cascadă pe care au început să cadă lacrimile ei. Tânărul s-a aruncat în apă, iar tânăra a murit odată cu acesta. Cei doi s-au întâlnit pe lumea cealaltă, acolo unde și-au putut împlini povestea de dragoste.

Cascada își așteaptă privitorii cu brațele deschise

Cascada Bigăr poate fi vizitată zilnic, la orice oră, aceasta neavând un program fix. Deoarece face parte dintr-o rezervație naturală, în împrejurimi mai pot fi vizitate peșteri, avene, poieni, pajiști, dar și izvoare micuțe cu apă potabilă.

Pentru turiștii care își doresc să petreacă clipe de liniște în natură și să se bucure mai mult de fumusețea cascadei, pensiunile din zonă sunt pregătite pentru a-i primi, iar prețul unei cazări pornește de la 80 de lei.