Brexit|Președintele Camerei Comunelor îl va împiedica pe Johnson să producă o ieșire fără acord

John Bercow, președintele Camerei Comunelor, a afirmat miercuri, 14 august, în Scoția, că va face tot ce este posibil din punct de vedere procedural pentru a bloca o eventuală tentativă a premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul, pentru a obține ieșirea Marii Britanii din UE fără niciun acord Brexit.

“Un lucru la care țin foarte mult este poziția Camerei Comunelor. Dacă va exista vreo tentativă de a evita sau de a suspenda Parlamentul, este ceva inacceptabil pentru mine și voi lupta cu toată forța pentru a evita o astfel de situație. Nu putem avea o situație în care Parlamentul să fie suspendat, suntem o societate democratică”, a declarat John Bercow, potrivit The Telegraph și Reuters.

Bercow a subliniat că parlamentarii pot împiedica un Brexit fără acord, la sfârșitul lui octombrie, iar pentru asta va lupta “cu fiecare os din corpul” său.

“Parlamentul își va face auzită vocea, iar nimeni nu va reuși, în ceea ce mă privește, să oprească acest lucru”, a declarat purtătorul Camerei Inferioare a Parlamentului Britanic.

Boris Johnson s-a angajat să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie “prin orice mijloace necesare”, în pofida avertismentelor specialiştilor asupra efectelor grave asupra economiei britanice. Boris Johnson a sugerat astfel că ar putea suspenda Parlamentul pentru a opri adoptarea unei legi care să interzică producerea unui Brexit fără acord sau convocarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE.