Brexit| Marea Britanie,”în pragul unei crize economice”. Parlamentarii îi cer lui Johnson să cheme Executivul din vacanță

Peste 100 de parlamentari britanici i-au transmis, duminică, 18 august, o scrisoare premierului Boris Johnson prin care îi cer să convoace imediat Parlamentul aflat în vacanță, afirmând că Marea Britanie este “în pragul unei crize economice”, potrivit The Independent.

Vacanța de vară a Parlamentului se înceie oficial în data de 3 septembrie, însă parlamentarii doresc ca Boris Johnson să-l recheme pentru ca acesta să activeze permanent pâbă la 31 octombrie, data la care Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană.

“Ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă naţională, iar Parlamentul trebuie să fie rechemat acum, în august, şi să lucreze permanent până pe 31 octombrie, astfel încât vocea poporului să fie auzită şi să existe un control adecvat asupra Guvernului tău”, scrie în scrisoarea adresată premierului britanic.

Parlamentarii au susținut în scrisoarea trimisă lui Boris Johnson că țara este în pragul unei crize economice cu efect imediat.

“Ţara noastră este în pragul unei crize economice, în condiţiile în care ne îndreptăm spre un Brexit fără acord, care va avea un efect imediat asupra aprovizionării cu alimente şi medicamente, va afecta economia, locurile de muncă, finanţele publice, serviciile publice, universităţile şi securitatea economică pe termen lung”.

Printre semnatarii scrisorii se numără parlamentari din aproape toate formaţiunile reprezentate în Camera Comunelor, inclusiv membri din partea Partidului Conservator, condus de Boris Johnson.

Boris Johnson este hotărât ca Marea Britanie să iasă din UE pe 31 octombrie, indiferent că va reuși sau nu să renegocieze Acordul încheiat între fostul premier Theresa May și Bruxelles.

Jeremy Corbyn, lider al Partidului Laburist, principala formațiune de opoziție, vrea să organizeze un vot de neîncredere în guvernul conservatorului Boris Johnson după revenirea Parlamentului.

Corbyn speră că, dacă va reuși să provoace căderea lui Boris Johnson, va deveni șef al guvernului interimar, iar apoi va încerca să obțină o nouă amânare a datei plecării din UE pentru a evita un Brexit fără acord, urmând să convoace apoi alegeri anticipate.

Potrivit unui sondaj YouGov realizat joi si vineri pe un eșantion reprezentativ de 1.968 de britanici, 48% preferă ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord decât să-l vadă pe Corbyn prim-ministru.

O proporție de 35% dintre britanici preferă, dimpotrivă, ca Jeremy Corbyn să devină șef al Guvernului și să organizeze un nou referendum privind apartenența Marii Britanii la UE. În același timp, 17% dintre britanici nu se pronunță asupra acestui aspect, potrivit sondajului.