BCR vinde palatul simbol din Piața Universității. Ce sumă se vehiculează

BCR scoate la vânzare sediul central al băncii. Este vorba despre clădirea istorică de la Universitate, fostul Palat al Societăţii de Asigurări „Generala“, inaugurat în anul 1906. Potrivit unor surse din piață citate de economica.net, instituția bancară așteaptă să încaseze în urma tranzacției peste 20 de milioane de euro. Totodată, aceleași surse susțin că sediul scos la vânzare de BCR ar urma să fie transformat într-un hotel de 5 stele.

Mișcarea BCR vine în condițiile în care cele mai multe bănci au renunțat la sediile istorice și s-au relocat în clădiri moderne de birouri. BCR și-a mutat recent birourile în clădirea The Bridge 1 de la Orhideea şi în Bucharest Finan­cial Plaza pe Calea Victoriei. BRD a avut se­diul lângă BNR pe Strada Doam­nei, dar s-a mutat în ur­mă cu mai mulţi ani în pro­pria clădire de bi­rouri construită în Piaţa Victoriei. De asemenea, şi ING s-a mutat în 2011 din Palatul Kiseleff în Crystal Tower, după 17 ani în care a avut sediul central în fosta reşedinţă a Regelui Carol I.

Potrivit consultantului imobiliar JLL, care intermediază tranzacţia, clădirile din centru au devenit ținta dezvoltatorilor imobiliari care transformă imobile vechi în hoteluri sau în sedii de birouri, printre ele fiind Metropolis Center, George Enescu Office Building sau Aviatorilor 8. Totodată, zona centrală a devenit interesantă pentru hotelieri, cum ar fi lituanienii de la Apex Alliance care au deschis primul Hilton Garden Inn din România în Centrul Vechi în 2017. În apropiere, aceeaşi Apex Alliance dezvoltă viitorul Autograph by Marriott, cu un total de 214 camere, mai scrie sursa citată.