Autocar cu turişti răsturnat în Italia. Un mort şi 37 de răniţi. Reacţia MAE despre românii din autocar

Un nou accident grav cu turişti. Un autocar cu 60 de oameni s-a răsturnat într-o prăpastie, în Italia, în zona oraşului Siena. Un om a murit şi alţi 37 au fost răniţi. O parte dintre victime au fost duse la spital, scrie presa locală. Cei mai mulţi dintre pasageri erau cetăţeni ruşi, dar şi români, moldoveni, armeni, ucraineni şi belaruşi.

Ambasada Rusiei în Italia a anunţat că persoana decedată este o femeie de naţionalitate rusă. Ministerul român de Externe a transmis printr-un comunicat: “Până la acest moment, autoritățile locale nu au informat oficiul consular (de la Bologna) cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul consulatului nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară cu privire la acest accident. Consulatul General al României la Bologna monitorizează cu prioritate situația și este în contact cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune”, a precizat MAE.

Cauza accidentului nu a fost stabilită încă. Potrivit La Repubblica, şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi ajuns cu autocarul într-un parapet de unde a căzut în prăpastie.