Apple, Google și Netflix nu mai cer diplome la angajare. Cum s-ar putea schimba în curând cerințele de pe piața muncii

Apple, Google și Netflix nu le solicită angajaților diploma de absolvire a facultății la angajare, iar acest lucru ar putea deveni în curând o normă a industriei, scrie Business Insider. LinkedIn, rețeaua de socializare orientată spre mediul profesional, a constatat că multe dintre companiile de top ale lumii nu cer documente care să ateste terminarea unei universități, iar locuri de muncă din anumite domenii sunt ocupate preponderent de această categorie de persoane.

Directorii care conduc business-uri de succes au început să pună sub semnul întrebării capabilitățile universităților de a pregăti cu adevărat lucrătorii pentru carieră, în timp ce unele companii nu mai pun accent așa mare pe studiile superioare.

Lideri ai unor business-uri cunoscute, cum ar fi CEO-ul Siemens USA Barbara Humpton și CEO-ul Apple, Tim Cook, ridică semne de întrebare asupra necesității absolvirii unei universități. Cook a arătat recent că anul trecut aproximativ jumătate din locurile de muncă din SUA au fost ocupate de oameni care nu aveau o diplomă de absolvire a unei universități de patru ani. Cook a argumentat că multe colegii nu predau abilitățile de care managerii au cea mai mare nevoie, cum ar fi, de exemplu, codarea.

De asemenea, Humpton a respins ideea că terminarea unui colegiu de patru ani garantează pregătirea pentru carieră: “De prea multe ori, în anunțurile de locuri de muncă apare necesitatea unei diplome de patru ani, când, de fapt, nu este nevoie. De fapt, îi ajută pe managerii noștri de angajare să restrângă cautarea la un grup mai mic de candidați calificați”, a declarat Humpton.

Acum, companii importante cum ar fi Google și Apple angajează persoane care au abilitățile necesare pentru a obține acel loc de muncă, cu sau fără diplomă.

După o analiză suplimentară a datelor, LinkedIn a identificat poziții specifice care sunt mai probabil să fie ocupate de absolvenți fără diplomă, inclusiv tehnicieni, designeri mecanici sau reprezentanți de marketing.

Însă angajații care dețin cel puțin o diplomă de licență au câștigat mai mult decât toate veniturile medii săptămânale pe care le-au încasat salariații în anul 2018, potrivit unui raport recent al Biroului Statistic al Muncii din SUA.

Cu toate acestea, din moment ce diplomele obținute la universități prestigioase necesită adesea împrumuturi mari din partea studenților, mulți americani nu își pot permite să termine o universitate privată. Doar 42% dintre elevii de liceu continuă să obțină un grad de doi ani sau patru ani, potrivit Departamentului pentru Educație al SUA.

Pe măsură ce mulți se așteaptă ca automatizarea să înlocuiască un sfert din forța de muncă, experții și cercetătorii caută deja alternative pentru a ajuta tinerii să-și găsească noi locuri de muncă. Un raport recent sugerează că programele de ucenicie, care combină școala și instruirea la locul de muncă, ar putea pregăti mai bine forța de muncă a viitorului.

“Compania noastră, după cum știți, a fost înființată de un coleg care a renunțat la studiile universitare”, a spus Cook la Casa Albă, făcând referire la fondatorul Apple, Steve Jobs. ,,Deci nu am crezut niciodată că un grad de colegiu a fost chestia pe care trebuia să o faci bine. Întotdeauna am încercat să ne extindem orizonturile”, a mai spus acesta.