Angela Merkel cere urgent reformarea Băncii Mondiale şi a FMI

Cancelarul german, Angela Merkel, lansează un apel foarte apăsat. Potrivit Reuters, Merkel solicită reforme importante din partea instituţiilor internaţionale financiare, cu sediul la Washington. Şefa cancelariei germane vrea ca Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, instituţii-cheie pentru sistemul financiar global, să se adapteze la schimbarea rapidă a lumii.

Banca Mondială are nevoie de o majorare de capital, crede Angela Merkel, iar FMI de o schimbare a cotelor pe care le alocă membrilor. În ultimele zile, oficialul de la Berlin a mai cerut de câteva ori reformarea acestor instituţii financiare pentru a putea să ţină pasul cu ascensiunea rapidă a Chinei. “Lucruri pe care le aşteptăm de ani întregi trebuie să se întâmple”, a spus Angela Merkel înaintea deschiderii Forumului Economic Mondial.