Într-o scrisoare semnată de 50 de angajaţi, aceştia solicită conducerii Microsoft să abandoneze contractul în valoare de 480 de milioane de dolari prin care se obligă să construiască a doua versiune de HoloLens pentru Armata SUA. Este ultima acţiune, scrie Bloomberg, dintr-o serie de proteste iniţiate în ultima vreme de muncitorii companiilor de tehnologie referitoare la modalitatea în care sunt folosite unele produse. „Suntem alarmaţi că Microsoft lucrează la furnizarea de arme tehnologice către Armata SUA, ajutând Guvernul unei ţări să mărească mortalitatea folosindu-se de uneltele pe care le construim”, au scris aceştia în scrisoarea care a circulat vineri pe holurile companiei. „Noi nu am fost de acord să construim arme şi cerem să avem dreptul să ne exprimăm în legătură cu felul în care este folosită munca noastră”. Date fiind cele scrise, autorii scrisorii au rămas anonimi.
Iniţiativa vine la doar câteva zile după ce Microsoft a anunţat că plănuieşte să introducă pe piaţă a doua versiune de HoloLens, un device montat pe cap, care proiectează imagine digitală în lumea fizică, respectiv pe câmpul de luptă. Microsoft a spus până acum că HoloLens este o unealtă pentru domenii precum arhitectura sau ingineria, precum şi un mijloc de entertainment. A lucrat deja şi cu Armata SUA şi cea israeliană, dar, aşa cum se arată şi în scrisoarea angajaţilor, „nu a depăşit niciodată limita” în dezvoltarea armelor. Pe lângă anularea contractului, angajaţii Microsoft cer companiei să publice o politică explicită în care să expună care este scopul acceptat al produselor sale şi să numească un board de etică independent care să vegheze la respectarea sa.
Brad Smith, preşedintele companiei, a scris într-o postare pe blog, că vor continua să furnizeze tehnologie Armatei SUA, iar acei angajaţi cu mustrări de conştiinţă se pot transfera la alte proiecte. Microsoft a câştigat acest contract în noiembrie anul trecut.