Fetiţa luată ieri cu forţa de lângă asistenţii maternali care o crescuseră de la vârsta de un an, de către procuroarea însoţită de mascaţi, a emoţionat întreaga ţară. Până şi politicienii, care sunt mai greu de impresionat. Dar strigătul ca de animal dus la tăiere al copilei de 9 ani s-a auzit de această dată până la ei. Întâmplător sau nu, premierul Viorica Dăncilă a adoptat şi ea un copil şi ştie care sunt procedurile. Ştie cu ce probleme emoţionale se confruntă un copil adoptat, cu ce temeri trăieşte toată viaţa acel copil care e speriat că va fi abandonat iar şi iar.
De ce relaţia asistent maternal-copil este una de iubire interzisă?
În ultimii ani, statul este cel care a externalizat serviciile de asistenţă şi protecţie a copilului către aceşti asistenţi maternali profesionişti. Nu degeaba li se spune “profesionişti”, acestor oameni li se dictează de către psihologii DGASPC, încă de la primele cursuri de formare, că nu au voie să se ataşeze de copiii pe care îi îngrijesc şi îi educă. Din start, este o relaţie interzisă de iubire, bazată doar pe interesul financiar al asistentului maternal care are astfel un loc de muncă la domiciliu, relativ avantajos, dar fără vacanţe şi momente de respiro, şi nevoia copilului de a se simţi protejat, ca în sânul unei familii. Dar cum oare poţi să nu te ataşezi în timp de un copil cu care trăieşti non-stop şi care devine parte din familia ta?
Ce face statul pentru copiii aflaţi în casele asistenţilor maternali
În tot acest timp, statul alocă mai puţin de 10 lei pe zi pentru hrana acestor copii, asistenţii sociali ai DGASPC verifică rar ce se întâmplă cu copilul în sânul familiei şi doar dacă se întâmplă ceva grav precum abuzurile. La fel şi societatea. Priveşte cu indiferenţă şi cel mult cu milă un copil abandonat, care, dacă mai e şi de etnie romă, este marginalizat când ajunge la şcoală. Aşadar statul se spală pe mâini şi lasă toată grija şi răspunderea în cârca asistenţilor maternali care nu au voie să se ataşeze de aceşti copii sărmani. De parcă poţi să-i comanzi inimii…
Fetiţa de la Mehedinţi, de etnie romă şi ea, este doar unul dintre copiii care trăiesc această dramă. Aflată pe lista copiilor greu adoptabili, înfierată cu acest stigmat al copilului cu pielea un pic mai închisă la culoare, s-a întâlnit cu peste 100 de familii care au încercat să o adopte. Nu a mers cu nimeni. Până la românii din SUA, care ieri au luat-o cu mascaţii de lângă asistenţii maternali, care e drept că nu intenţionau să o înfieze, dar nici să o dea de lângă ei. O relaţie complicată de iubire din interes.
În loc de vinovaţi, statul să găsească soluţii
Premierul şi ministrul Justiţiei au cerut anchete. Procuroarea de la Craiova este acum blamată pe bună dreptate pentru modul brutal în care a acţionat. Probabil la final vor cădea capete. Nu unele foarte importante. Dar problema esenţială rămâne. România are aproape 40.000 de copii în grija asistenţilor maternali. Copii care se ataşează şi depind ani buni de aceste familii de împrumut, în timp ce statul stă liniştit că scapă de o grijă mare. Să caute, aşadar, guvernanţii şi soluţii, pe lângă vinovaţi. Ar fi un început de bun augur. Nu să aştepte să treacă acest moment de emoţie şi să uite din nou de copiii abandonaţi.
