Al doilea ministru canadian demisionează din Cabinetul Trudeau

Pe fondul scandalului de corupţie în care este implicat premierul canadian, Justin Trudeau este părăsit de unul dintre miniştrii de top ai Cabinetului său, Jane Philpott, scrie bbc.com. Preşedinta Consiliului Trezoreriei a declarat că şi-a pierdut încrederea că Executivul poate gestiona acuzaţiile care i se aduc. “Trebuie să-mi urmez valorile, responsabilităţile etice, obligaţiile constituţionale”, a declarat aceasta. În replică, Trudeau a spus că este dezamăgit de această demisie, dar că o înţelege. Totodată i-a mulţumit acesteia pentru “anii petrecuţi în serviciul public şi preocuparea faţă de canadieni”.

De ce este acuzat carismaticul Justin Trudeau

Zilele trecute, fostul ministru al Justiţiei din Canada, Jody Wilson-Raybould, care era şi procuror general, a declarat că oficiali importanţi, apropiaţi ai premierului, au pus presiune pe ea pentru a renunţa la planurile de a pune sub acuzare compania de inginerie SNC Lavalin, suspectată de fraudă şi mită. În schimb, ei i-au cerut să ajungă la un acord cu firma, care ar fi urmat să plătească doar o amendă. SNC-Lavalin are sediul în Quebec, o provincie-cheie pentru Partidul Liberal, care îşi doreşte să câştige alegerile din luna octombrie. În mod tradiţional, când liberalii câştigă Quebecul, atunci obţin şi majoritatea locurilor din Parlament. Atunci când pierd, sunt învinşi la mare distanţă.

În mijlocul acestui scandal, premierul Justin Trudeau neagă amestecul politic în afacerea din Justiţie şi refuză să demisioneze, după cum i-au cerut conservatorii. Aceştia consideră că el nu mai are “autoritatea morală” de a conduce ţara. Din Guvern a mai demisionat şi principalul ministru, Gerald Butts, prieten vechi de-al lui Trudeau. Presa scrie că ar putea urma şi alte plecări.