Adrian Rus (23 de ani) a debutat la echipa națională, în victoria cu Malta, scor 1-0, în preliminariile EURO 2020 și a vorbit despre problemele din Ungaria, de la echipa de club.
După ce a fost convocat de către Cosmin Contra la prima reprezentativă a României, Adrian Rus, fundașul cu dublă cetățenie al lui MOL Vidi, a fost trimis la echipa secundă.
„Totul a fost o coincidenţă, o conjunctură. Sper că lucrurile s-au calmat și să încep să joc, să am evoluții cât mai bune ca să am cât mai multe convocări la națională. Mie îmi rămâne să mă pregătesc, iar antrenorul dacă ia decizia să mă bage, eu să joc cât mai bine şi, după, să nu mai poată să mă scoată din echipă.
Având cetăţenie maghiară, m-au întrebat dacă vreau să joc acolo, dar le-am explicat situaţia, le-am explicat că de mic am început junioratul în România, până la 19 ani am jucat în România, pentru mine”, a explicat Adrian Rus.
Rus și-a exprimat recunoștința față de întreg staff-ul echipei naționale, care a avut încredere în el și l-a propulsat în prima echipă a României.
„Sunt foarte fericit, am aşteptat mult acest moment. Mi s-a îndeplinit încă un vis din copilărie, de când m-am apucat de fotbal. Important este că am câştigat. Mulţumesc Federaţiei și mulţumesc întregii Românii că a fost alături de mine”, a spus fundașul.