Acţiunile şi preţul petrolului scad la nivel global după ce Trump a avertizat că va crește tarifele pentru bunurile din China. Cum au reacționat oficialii chinezi

Pieţele financiare au reacţionat negativ, luni, la nivel mondial, după anunțul preşedintelui american Donald Trump, care a avertizat ieri că va majora în această săptămână tarifele pentru importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari. Reuters scrie că declarația șefului de la Casa Albă sporește presiunea asupra Chinei pentru încheierea unui acord comercial. Totodată, Trump a subliniat că dacă acest lucru nu se va întâmpla, în curând va recurge la măsuri asemănătoare pentru alte bunuri de sute de miliarde de dolari, informează Reuters.

Anunțul a bulversat investitorii, care au fost prinși pe picior greșit, după ce Trump a menționat recent că au fost făcute progrese importante în negocierile comerciale și a lăudat relația sa cu președintele chinez Xi Jinping.

“Piața a fost prinsă în offsaid, pentru că toată lumea se aștepta ca discuțiile să se îndrepte în direcția corectă, aproape de finalizare, iar SUA și China să încheie un acord comercial”, a declarat Daniel Lenz, un strateg al ratelor la Commerzbank.

Acțiunile chineze au scăzut cu mai mult de 6%. Și contractele pe bursele din SUA au cunoscut o scădere de 1,6%. Totodată, prețul petrolului a scăzut, iar yuanul chinezesc a cunoscut cel mai mic nivel din ultimele 10 luni. Iar indicele MSCI de la nivel mondial, care monitorizează acțiunile din 47 de țări, a scăzut cu jumătate de procente.

Trump a stârnit brusc tensiunile dintre cele două mari economii ale lumii, după seria de postări pe Twitter, de duminică, în care a subliniat că negocierile comerciale cu China se desfășoară “prea încet” și că va ridica tarifele pentru importuri din China în valoare de 200 de miliarde de la 10% la 25%.

În ciuda tensiunilor provocate de Trump, ministrul chinez de Externe a anunţat luni că o delegaţie chineză se pregăteşte să meargă în Statele Unite pentru o nouă rundă de negocieri.